Povestea Surorilor FCJ de la Sf. Ana d'Auray, Morbihan, Franţa 1825-1929

Sf. Ana d’Auray este numele unui sat aflat la aproape 5 kilometri de oraşul Auray din dioceza Vannes, Morbihan, în regiunea Bretaniei. Un loc faimos pentru pelerinaje sau pentru „indulgenţe” în numele Sfintei Ana.  Sf. Ana  era locul preferat de pelerinaj în Franţa, până când Lourdes a câştigat în popularitate. Un centru vibrant de rugăciune, acest loc continuă şi azi să atragă numeroşi pelerini.  

Venerabila Marie Madeleine d'Houet, fondatoarea  Surorilor FCJ, îşi dorea ca Societatea ei să se ocupe de reculegeri, și Sf. Ana d'Auray era un loc excelent pentru acest scop.  Primele surori au ajuns aici în 1825 şi au pus bazele unei mici comunităţi  într-o căsuţă din curtea bisericii.  Posibilităţile de cazare erau atât de restrânse (nu exista decât o cameră la parter şi un pod), încât surorile trebuiau să primească oameni în sacristia bisericii. Viaţa lor în sărăcie i-a impresionat adânc pe localnici.

În 1836, pe terenul acela au fost construite o casă şi o capelă.  Surorile ţineau lecţii pentru fetele din sat; pentru a permite celor care doreau acest lucru să se retragă, casa a fost împărţită în cămăruţe mici.  Marie Madeleine a vizitat de mai multe ori acest loc înainte de plecarea ei spre Roma în 1826.  Surorile primeau mult sprijin spiritual de la Părinţii Iezuiţi.

La puţin timp după sosirea lor în zonă, surorile au început să cureţe o porţiune de teren pentru a face loc unei mici grădini.  În timp, acest loc a devenit un parc mare şi impunător. Grădina şi pajiştea, cu potecile lor bine trasate, erau pline de pomi fructiferi, arbuşti şi flori. La marginea pajiştii curgea un mic râu traversat de trei podeţe, denumite Sfinţii Îngeri, Sf. Ana şi Sf. Ion.  Ele îşi datorează denumirea părintelui Ferdinand Jeantier SJ, un protejat mult-iubit al Mariei Madeleine şi un vizitator frecvent al locului.  Peisajul idilic era completat de un lac numit Genesareth, la marginea pădurii.

ste_anne_dauray_gardens

În 1833, Marie Madeleine a avut bucuria de a oferi hainele de călugărițe la nouă novice. Noi şi noi candidate soseau mereu. Doar în 1863, treizeci şi unu de postulante au primit hainele de călugărițe şi treizeci de novice şi-au depus voturile.

În aceşti ani, Marie Madeleine îi trimitea la Sf. Ana pe bolnavii din societatea sa, pentru ca aceştia să-şi recupereze sănătatea în aerul curat sau să moară în pace, îngrijiţi cu dragoste.

ste_anne_dauray_church

În 1888, la Sf. Ana d’Auray s-a stins Maica Iosefina Petit. Maica Iosefina o înlocuise pe Marie Madeleine ca Maică Superioară Generală în 1858. Ea a lucrat neobosită timp de treizeci de ani, iar în perioada în care a fost Superioară ste_anne_dauray_graveGenerală, casa ei a fost la Sf. Ana,unde se simția bine.  Maica Marie de Bussy care a înlocuit pe Maica Iosefina, de asemeni a locuit la Sf. Ana unde  a apreciat atmosfera de pace şi bucurie.

Casa şi şcoala de la Sf. Ana erau cunoscute ca locuri de pace şi bucurie, dar la finalul secolului, au început să fie aplicate noi legi anti-religie. În vara anului 1903, surorile au aflat despre pericolul iminent care ameninţa  Bretania catolică.  De fapt, ca urmare a noii legislaţii, multe persoane consacrate erau silite să părăsească mănăstirile pentru a căuta cazare în altă parte sau pentru a se întoarce la familiile lor.  După trei ani, Surorile FCJ şi elevii de la Sf. Ana au trebuit să plece şi ei.

Anul 1905 a adus nori negri asupra satului Sf. Ana. 21 februarie urma să fie o zi de sărbătoare, pentru a celebra preluarea diocezei de către noul episcop.  Însă oficialii guvernului au ales această zi pentru a face un inventar al bunurilor din basilica Sf. Ana. 20.000 de bretoni s-au strâns pentru a-şi apăra basilica. Oficialii au fost siliţi să se retragă, iar sosirea episcopului a fost amânată pentru 13 martie, și a sosit în timpul nopţii. În duminica de Paşte a anului 1905, o novice FCJ şi-a depus voturile, iar aceasta a fost ultima ceremonie de acest fel la Sf. Ana d'Auray pentru aproape 20 de ani..

În februarie 1906, a fost dat edictul de închidere, iar în septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, toţi membrii seminarului şi novicele au fost evacuaţi.  Surorile erau pline de încredere în Dumnezeu; ultimele cuvinte din analele din 1906 au fost „ Laus Deo Semper”.

În 1919, câteva surori FCJ s-au întors pentru a supraveghea lucrările de reparaţie la casa comunitară, singura parte a proprietăţii pe care aveau voie să o ocupe.  În septembrie 1919, s-a redeschis noviciatul, iar în 1922 a avut loc prima ceremonie de primire a hainelor călugărești și de depunere a voturilor. Cu toate acestea, în 1925, surorile novice au părăsit Sf. Ana, spre marea durere a comunităţii.  Încercările ulterioare de a-şi relua misiunea în zonă au eşuat, aşa că surorile FCJ au decis să se retragă.

sadauray_house

1929, ultimul an la Sf. Ana, s-a dovedit a fi foarte dificil. Cum nu aveau elevi, casa nu a avut apă, foc şi lumină pe timpul iernii aspre.  Apa trebuia scoasă cu pompa, indiferent de vreme, iar singura sursă de lumină erau lămpile cu ulei din capelă şi sala comună.

În basilica Sf. Ana, a avut loc o cină a reunoştinţei pentru cei 100 de ani de serviciu devotat făcut de Surorile  FCJ. Când totul a fost pregătit, cheile au fost înmânate Surorilor  Fiicele Duhului Sfânt, care urmau să le înlocuiască  pe Surorile FCJ, iar în dimineaţa zilei de 21 septembrie 1929, ele au părăsit Sf. Ana pentru ultima oară.

Mănăstirea a fost cunoscută ulterior cu numele de Keranna (numele breton pentru Ana) şi a devenit acum un centru de îngrijire pentru Surorile Fiicele Duhului Sfânt bolnave sau bătrâne.

sadauray_mini

Pentru mai multe amănunte despre istoria Surorilor FCJ la Sf. Ana D'Auray daţi click aici.

 

windows_mini
Când actual capelă a fost contruită în 1876, studenţi din mai multe internate FCJ au donat ferestrele. Puteţi admira unele dintre aceste frumoase ferestre aici.

 

Surorile FCJ le salută pe Surorile Fiicele Duhului Sfânt,
care de optzeci de ani sunt în misiune la Keranna.
Ele au grijă de mormintele FCJ, iar Surorile sunt mereu primite acolo cu ospitalitate.
Ele sunt cele care ne-au oferit frumoasele fotografii ce ilustrează acest articol.

Ad Maiorem Dei Gloriam.