Surorile FCJ – Faithful Companions of Jesus -- sunt contemplative în acţiune – chemate să fie însoţitoare ale lui Isus şi unele faţă de celelalte şi să activeze în lume, să fie acolo unde Isus ar dori ca ele să fie. Speranţa şi dorinţa pe care le împărtăşim în încercarea de a răspunde potrivit chemării noastre setei lui Cristos pentru lume ne inspiră să răspundem cu toată inima şi cu bucurie.
Când te gândeşti la propria vocaţie – chemarea ta unică din partea lui Dumnezeu – întrebările şi reflexiile a două surori FCJ mai tinere ar putea să-ţi fie de ajutor!
Fă cunoştinţă cu MariJoxe şi Anouska:
MariJoxe Anouska
Cum ai putut auzi chemarea lui Dumnezeu?
Simţi că viaţa pe care o duci nu este de ajuns,
că există ceva care lipseşte
şi nu ştii ce este
dar eşti sigură că este vorba de legătura cu Dumnezeu?
În câteva cuvinte am descris ce am simţit pentru o bucată de vreme. Duceam o viaţă fericită, dar după ce am terminat studiile universitare, mi-am dat seama că bucuria mea venea de la Dumnezeu şi de la lucrările lui. Ori de câte ori mă imaginam în slujba lui Dumnezeu şi aduceam slavă lui Dumnezeu cu întrega mea viaţă, mai degrabă decât să-mi întemeiez o familie sau să reuşesc în profesie, simţeam bucurie. Şi aveam o dorinţă interioară puternică de a o urma.
Isus mi-a dat totul. El a fost cel înălţat pe Cruce pentru mine. Ce puteam să dau în schimb: Timpul meu? Banii pe care-i putem câştiga? Poate inteligenţa mea? Erau întrebări care se repetau.
Nu, puteam să-I dau maximul, totul împreună: întreaga mea viaţă. Viaţa care implică talentele, timpul, banii pe care-i pot câştiga ...pe mine.
Simţi vreodată că viaţa celorlalţi este remarcabilă,
dar că simţi nevoia să faci ordine în propria viaţă?
Am făcut. Aveam o licenţă universitară, o slujbă, o casă, o pisică, un câine – tot ce lumea îmi spunea că m-ar face fericită, dar lipsea ceva...Dumnezeu!
Simţeam dorinţa adâncă să aflu mai mult despre credinţa mea catolică când aveam 16-17 ani, şi am petrecut mai multe săptămâni întâlnindu-mă regulat cu un preot care m-a ajutat să descopăr frumuseţea Bisericii în care am fost botezată cu mulţi ani înainte. Nu m-am gândit că aceste căutări puteau duce la viaţa religioasă – când am început să mă găndesc la aceasta, totul mi se părea atât de înfricoşător şi atât de „nepotrivit mie “ Am vizitat două ordine unul apostolic şi apoi unul contemplativ. La primul m-am simtit bine, aspectul comunicării mi s-a părut remarcabil dar slujirea nu mi se potrivea. Când am vizitat ordinul contemplativ, femeile au fost foarte drăguţe dar locul „meu” nu era acolo.
În mintea mea, după două vizite de weekend, se sfârşise ceea ce însemna viaţa religioasă, gândisem la ea, o căutasem dar nu o găsisem, deci căutarea se terminase, urma să mă duc la universitate, să mă îndrăgostesc în mod inevitabil şi să mă căsătoresc. Dar Dumnezeu avea alte idei.
M-am îndrăgostit, cu siguranţă, dar căsătoria nu este locul unde se află chemarea mea la fericire şi împlinire.
Am trecut de momentul obţinerii licenţei universitare, apoi am început să lucrez, şi totuşi îmi lipsea ceva. Dumnezeu mă forma să fiu pregătită pentru a spune „Da”. În cele din urmă am ajuns la punctul fără întoarcere. M-am abandonat lui Dumnezeu. Încercam să deţin controlul, facând aceasta, trăind altceva, alegând aceasta, renunţând la cealaltă- dar acolo încă era un gol care părea că se măreşte şi era mai puţin uşor de ignorat.
Petrecând Paştele cu prietenii, la Celebrarea Vigilei Pascale, am simţit că nu puteam să mă mai tânguesc cu Dumnezeu. Cu multe lacrimi în ochi, minunându-mă de tot ce a făcut Dumnezeu,m-am auzit spunând „să se facă nu voia mea, dar voia Ta” - această abandonare a deschis o cale liberă. Puteam în sfârşit să-mi spun mie şi celorlalţi, Dumnezeu este în centrul vieţii mele, viaţa mea se va mişca în jurul lui Dumnezeu şi al Bisericii ca persoană religioasă, fără a avea idee unde, ce sau cum va fi. De fapt unde, ce sau cum nu păreau să mă preocupe, Dumnezeu va avea grijă, abandonarea mea era tot ce puteam oferi şi am făcut-o din toată inima, şi am simţit o pace desăvârşită.
Cu acest simţământ de pace am căutat pe Internet, nu aveam nici o idee despre viaţa religioasă sau despre diferite congregaţii, dar Dumnezeu a lucrat chiar şi pe Internet şi m-a condus spre această pagină www.fcjsisters.org.
Dar aveam de acum 26 de ani– Dumnezeu lucrează încet, dar întotdeauna eficient, şi nu renunţă niciodată! Am participat la un Weekend al Vocaţiilor şi de la acea primă întâlnire, am ştiut că am găsit acea piesă care lipsise. Dacă viaţa a fost un puzzle format din patru părţi, trăisem cu trei, dar găsisem deodată pe cea de a patra şi nu am mai vrut să o las să-mi scape.
Am ocazia să întâlnesc surori care şi-au dăruit viaţa lui Dumnezeu, care erau vii, îndrăgostite şi fericite, şi de toate vârstele, şi m-au inspirat să fac la fel. Am simţit că puteam fi cea pe care Dumnezeu m-a chemat să fiu, şi să fiu împlinită.
A urmat doi ani de însoţire înainte de postulandat, doi ani de creştere, de adâncire a dorinţei şi de testare a chemării din partea lui Dumnezeu, am dorit cu fervoare acele întâlniri şi de fiecare dată când plecam simţeam că lăsam în urmă o parte din mine. Totuşi aşteptarea era tot ce-mi cerea Dumnezeu, şi-mi dădea timp să intru la început ca postulantă, apoi novice şi acum ca iunioară chiar mai binecuvântată.
Acum am 31 de ani, atât de mulţi ani au trecut de la gândurile iniţiale de viaţă religioasă la vârsta de 16- 17 ani, dar Dumnezeu a fost cu mine în toate căutările, şi este cu mine în fiecare zi conducându-mă mai departe în trăirea unei ca însoţitoare credincioase a Fiului său, Isus.
Ce m-a atras să fiu o sora FCJ?
Ce m-a atras la început şi continuă să mă atragă acum – 5 ani mai târziu este VIAŢA! Tinere sau bătrâne, văd surorile FCJ cu un spirit care este viu şi plin de iubire.
Suntem contemplative în acţiune – chemate să fim însoţitoare ale lui Isus şi unele cu altele şi să acţionăm în lume, să fim acolo unde Isus ar dori ca noi să fim. Speranţa şi dorinţa pe care le împărtăşim în încercarea de a răspunde potrivit chemării noastre setei lui Cristos pentru lume mă inspiră să răspund, în sluhjirea mea ca profesoară şi pe tot parcursul vieţii.
Când m-am întâlnit pentru prima dată cu surorile FCJ din Londra, m-a fascinat libertatea lor interioară în faţa lui Dumnezeu şi cât de confortabil se simţeau în prezenţa Lui. Unicitatea lor, credinţa lor adâncă şi încrederea în Dumnezeu şi în ele însele s-a văzut de felul în care şi-au deschis mănăstirea unei femei străine!
Această primă întâlnire a fost urmată de o şedere de o săptămână (după un an şi jumătate) când mi-am dat seama de invitaţia clară din partea lui Dumnezeu de a încerca să-i fiu ucenică şi de a avea vocaţia de FCJ. A fost un răspuns clar la rugăciunea mea, aşa cum îi cerusem lui Dumnezeu pentru că nu prea am „al şaselea” simţ cel al intuiţiei ca să descifrez simţămintele.
Entuziasmul surorilor FCJ, mândria lor de a fi surori religioase, curajul lor atunci când împărtăşeau viaţa şi credinţa lor cu mine, încrederea lor în mine(mi-au dat cheile casei) şi deschiderea lor când stăteam de vorbă despre Dumnezeu m-au atras ca şi cum eram fermecată. Ca să spun drept, m-am simţit fermecată de Dumnezeu şi de surori într-un mod atât de tulburător şi puternic încât am cerut să trăiesc trei luni în comunitate și să discern dacă aceasta era ce-mi cerea Dumnezeu.
De ce ai nevoie pentru a fi soră FCJ?
 |
Iubire şi o dependenţă totală de Dumnezeu şi de Fiul său, Isus.- Deschidere faţă de cei care te însoţesc pe drum, surori şi superiori,
Viziune să vezi lumea aşa cum o vede Isus, Energie! Suntem o congregaţie internaţională |
Tot ce cere Dumnezeu este o inimă deschisă, pe care să o poată folosi şi în cuvintele fondatoarei noastre:
„Dumnezeu va trebui să mă conducă de mână; el va trebui să facă toată munca El însuşi.”
Şi Dumnezeu o face, am spus „Da” neştiind ce va urma, totuşi pot spune, este cea mai bună călătorie pe care am făcut-o vreodată şi îmi place! Să continuie încă mult timp!
Anouska Biggin fcJ
Acum sunt postulantă FCJ ştiind că Dumnezeu răspunde la toate rugăciunile noastre (poate într-un fel deosebit de neaşteptat!) şi că mă conduce oriunde. El ştie tot ce este mai bun pentru mine.
MariJoxe Azurtza Sorondegi
Dacă noi o putem face, şi tu poţi!
Afra Primadiana fcJ
A fi soră însemană să aleg un mod de viaţă prin care mă ofer total dragostei lui Dumnezeu şi cresc în iubirea Lui. Este o călătorie de o viaţă.
Fidelitatea nu poate fi măsurată cantitativ dar în calitativ. Orice minut reprezintă un timp de a continua încercarea de a trăi ca însoţitoare credincioasă a lui Isus. Dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna nouă în toate dimineţile!
MaryAnne Francalanza fcJ
Căutam femei ignaţiene ale căror viaţă este înrădăcinată în Dumnezeu şi ale căror acţiune este o continuare a misiunii lui Isus. Pentru mine, societatea FCJ este acest loc.
Căutam un grup de persoane care îmbrăţişează lumea cu toate bucuriile şi necazurile ei şi nu le este frică să „trăiască din plin”. Pentru mine, societatea FCJ este acest loc.
Căutam un loc unde să pot folosi darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru împărăţia Lui, şi unde să pot face aceasta cu persoanele care au acelaşi fel de a gândi, care merg împreună. Pentru mine, Societatea FCJ este acest loc.
Alicia Pérez fcJ
Începeam să-mi dau seama că Dumnezeu mă invită
la o intimitate mai profundă
şi să iau parte la misiunea lui Isus de a
proclama dragostea lui Dumnezeu faţă de lume
Auzi chemarea lui Dumnezeu?
Alte resurse pe care ai putea să le găseşti utile când te gândeşti la propria vocaţie:
pentru că Dumnezeu nu a putut să ne dea un har mai mare,
decât să ne cheme la această slujire specială.