Amiens  1820 – prima fundaţie

Prima casă FCJ, leagănul Societăţii, se află în Amiens, aproape de minunata catedrală gotică. A fost achiziționată de Marie Madeleine d’Houët, fondatoarea surorilor însoțitoare credincioase ale lui Isus, în 1817.  Se află pe o stradă care se numea  rue du Puy vert, numită azi rue Dupuis.  Vreme de mulţi ani, aici se afla o şcoală cu internat, dar azi vechea clădire a şcolii este folosită pentru oamenii fără adăpost, sub auspiciile Serviciilor Sociale ale oraşului Amiens. Statuia Sfintei Filomena domină încă clădirea capelei de la colţul străzii.

Casa iniţială, leagănul, este un loc de pelerinaj. Cei care o vizitează spun că pleacă de acolo cu puteri înnoite, transformaţi şi energizaţi spre marea slavă a lui Dumnezeu.

Citiți despre începuturile din Amiens.

Nantes 1826-

Marie Madeleine a fost o deschizătoare de drumuri în educaţia fetelor şi a stabilit o şcoală pentru ele pe rue de Gigant, la nr. 18. De-a lungul anilor şi al istoriei sale, şcoala cu internat a trecut prin multe schimbări. Astăzi, aici funcţionează laolaltă o grădiniţă şi o şcoală primară, École Saint Michel. Copiii şi părinţii lor apreciază această şcoală şi minunata sa capelă, recent  renovată; toate acestea sunt într-o zonă verde în centrul oraşului, ceea ce este cu adevărat deosebit.

Aceasta este o galerie de fotografii cu ferestrele capelei.

In later years a small community of FCJ sisters lived for a few years with a Fraternity of students at ‘rue de Boccage’. In this lovely setting, these students found a warm welcome as well as the support and peace they need for their studies. The sisters were involved in spiritual accompaniment, retreat work and parish ministry.

În anii de mai târziu, o mică comunitate de surori FCJ a trăit câțiva ani cu o Fraternitate a studenţilor pe rue de Boccage. În acest loc minunat, studenţii au găsit cu căldură şi aici sprijinul şi pacea de care au nevoie pentru studiu. Surorile au fost implicate în direcție spirituală, în misiuni în parohie şi în munca în retragere.

Paris 1847 —

Marie Madeleine, fondatoarea, a pus bazele unei şcoli de zi şi cu internat pentru tinere fete, localizată pe strada numită azi „ rue de Lourcine”, în ceea ce era atunci sectorul V al oraşului Paris. Aici este locul în care Fondatoarea şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii şi unde a murit în 1858. Fundaţia precede închisoarea „La Sante”, care se află vis-a-vis de proprietatea FCJ.

O comunitatea FCJ trăieşte încă în casa de la Paris. Camera unde a murit Marie Madeleine a devenit un loc de rugăciune şi pelerinaj. Micul muzeu de alături păstrează lucruri dragi memoriei sale.

Şcoala înfiinţată în 1847, Notre Dame de France, există şi astăzi. Comparată cu închisoarea La Sante, şcoala şi terenul său sunt ca un colţ de rai.

Mica fraternitate FCJ din Rue Falguière a salutat până de curând studenții de pe întreg teritoriul Franţei. Amprenta personală, instruirea pentru viaţa în grup şi sprijinul spiritual au făcut parte din rutina zilnică a acestui „cămin”.

Alte case FCJ în Franţa

Marie Madeleine a deschis şi alte case în Franţa. Din mai multe motive, unele dintre ele s-au înschi în timpul vieţii ei, altele au fost închise de guvernul naţional. „În 1904, guvernul radical socialist al lui Emile Combes, foarte ostil faţă de biserică, a interzis existenţa oricărei forme de învăţământ religios catolic, chiar şi cele care erau deja recunoscute legal. Alături de compatrioţii lor, bărbaţi şi femei, Surorile FCJ din Franţa au fost obligate să părăsească ţara, refugiindu-se în Belgia, Elveţia şi Insulele Canalului Mânecii. Şcolile din Franţa au fost nevoite să se închidă. În 1921, reluarea relaţiilor dintre Franţa şi Sfântul Scaun (relaţii întrerupte în 1904) au adus o anumită relaxare; congregaţiile religioase au fost din acest moment tolerate oficial, înainte să redevină recunoscute legal de guvernul de la Vichy, 1941-1942, recunoaştere confirmată printr-un decret dat de guvernul generalului de Gaulle în momentul eliberării.” (p 63, Marie Madeleine Victoire de Bonnault d’Houët by Michel Schepers.)

Ca recunoaştere a lucrării înfăptuite de Fondatoarea Marie Madeleine d’Houët şi a nenumăratelor surori FCJ care au trăit şi muncit în aceste locuri, enumerăm mai jos unele dintre aceste fundaţii:

Châteauroux 1823—1838,
Ste Anne d’Auray, Morbihan 1826—1929
Langres 1829—1838
Bourges 1835—1838 ; 1859—1903
Menotey, Sainte Claude 1838—1850
Nice 1839 – 1904
Camon (orphanage) 1845—1945
Gentilly, Paris (orphanage) 1849—1908
Rueil, Paris 1868—1903
Guérande, Loire Atlantique 1875 – 1903
Henriville, Amiens 1885—1905

Ste Anne d’Auray, Morbihan 1826—1929

Ste Anne d’Auray este un sat aflat în regiunea Morbihan, Britania. Înainte ca Lourdes să dobândească popularitate, Ste Anne d’Auray era locul preferat de pelerinaj în Franţa. Un centru vribant de rugăciune, acest loc continuă şi azi să atragă numeroşi pelerini.  Venerabila Marie Madeleine d’Houët, fondatoarea dorea ca Societatea să se implice în munca de recluziune, iar Ste. Anne d’Auray era un loc ideal pentru o astfel de misiune.

Primele surori au ajuns aici în 1825 şi au pus bazele unei mici comunităţi  într-o căsuţă din curtea bisericii.  Posibilităţile de cazare erau atât de restrânse (nu exista decât o cameră la parter şi un pod), încât surorile trebuiau să primească oameni în sacristia bisericii. Viaţa lor în sărăcie i-a impresionat adânc pe localnici.

În 1836, pe terenul acela au fost construite o casă şi o capelă.  Surorile ţineau lecţii pentru fetele din sat; pentru a permite celor care doreau acest lucru să se retragă, casa a fost împărţită în cămăruţe mici.  Marie Madeleine a vizitat de mai multe ori acest loc înainte de plecarea ei spre Roma în 1826.  Surorile primeau mult sprijin spiritual de la Părinţii Iezuiţi.

La puţin timp după sosirea lor în zonă, surorile au început să cureţe o porţiune de teren pentru a face loc unei mici grădini.  În timp, acest loc a devenit un parc mare şi impunător. Grădina şi pajiştea, cu potecile lor bine trasate, erau pline de pomi fructiferi, arbuşti şi flori. La marginea pajiştii curgea un mic râu traversat de trei podeţe, denumite Sfinţii Îngeri, Sf. Ana şi Sf. Ion.  Ele îşi datorează denumirea părintelui Ferdinand Jeantier SJ, un protejat mult-iubit al Mariei Madeleine şi un vizitator frecvent al locului.  Peisajul idilic era completat de un lac numit Genesareth, la marginea pădurii.

În 1833, Marie Madeleine a avut bucuria de a oferi hainele de călugărițe la nouă novice. Noi şi noi candidate soseau mereu. Doar în 1863, treizeci şi unu de postulante au primit hainele de călugărițe şi treizeci de novice şi-au depus voturile.

În aceşti ani, Marie Madeleine îi trimitea la Sf. Ana pe bolnavii din societatea sa, pentru ca aceştia să-şi recupereze sănătatea în aerul curat sau să moară în pace, îngrijiţi cu dragoste.

În 1888, la Sf. Ana d’Auray s-a stins Maica Iosefina Petit. Maica Iosefina o înlocuise pe Marie Madeleine ca Maică Superioară Generală în 1858. Ea a lucrat neobosită timp de treizeci de ani, iar în perioada în care a fost Superioară  Generală, casa ei a fost la Sf. Ana,unde se simția bine.  Maica Marie de Bussy care a înlocuit pe Maica Iosefina, de asemeni a locuit la Sf. Ana unde  a apreciat atmosfera de pace şi bucurie.

Casa şi şcoala de la Sf. Ana erau cunoscute ca locuri de pace şi bucurie, dar la finalul secolului, au început să fie aplicate noi legi anti-religie. În vara anului 1903, surorile au aflat despre pericolul iminent care ameninţa  Bretania catolică.  De fapt, ca urmare a noii legislaţii, multe persoane consacrate erau silite să părăsească mănăstirile pentru a căuta cazare în altă parte sau pentru a se întoarce la familiile lor.  După trei ani, Surorile FCJ şi elevii de la Sf. Ana au trebuit să plece şi ei.

Anul 1905 a adus nori negri asupra satului Sf. Ana. 21 februarie urma să fie o zi de sărbătoare, pentru a celebra preluarea diocezei de către noul episcop.  Însă oficialii guvernului au ales această zi pentru a face un inventar al bunurilor din basilica Sf. Ana. 20.000 de bretoni s-au strâns pentru a-şi apăra basilica. Oficialii au fost siliţi să se retragă, iar sosirea episcopului a fost amânată pentru 13 martie, și a sosit în timpul nopţii. În duminica de Paşte a anului 1905, o novice FCJ şi-a depus voturile, iar aceasta a fost ultima ceremonie de acest fel la Sf. Ana d’Auray pentru aproape 20 de ani.

În februarie 1906, a fost dat edictul de închidere, iar în septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, toţi membrii seminarului şi novicele au fost evacuaţi.  Surorile erau pline de încredere în Dumnezeu; ultimele cuvinte din analele din 1906 au fost Laus Deo Semper.

În 1919, câteva surori FCJ s-au întors pentru a supraveghea lucrările de reparaţie la casa comunitară, singura parte a proprietăţii pe care aveau voie să o ocupe.  În septembrie 1919, s-a redeschis noviciatul, iar în 1922 a avut loc prima ceremonie de primire a hainelor călugărești și de depunere a voturilor. Cu toate acestea, în 1925, surorile novice au părăsit Sf. Ana, spre marea durere a comunităţii.  Încercările ulterioare de a-şi relua misiunea în zonă au eşuat, aşa că surorile FCJ au decis să se retragă.

1929, ultimul an la Sf. Ana, s-a dovedit a fi foarte dificil. Cum nu aveau elevi, casa nu a avut apă, foc şi lumină pe timpul iernii aspre.  Apa trebuia scoasă cu pompa, indiferent de vreme, iar singura sursă de lumină erau lămpile cu ulei din capelă şi sala comună.

În basilica Sf. Ana, a avut loc o cină a reunoştinţei pentru cei 100 de ani de serviciu devotat făcut de Surorile  FCJ. Când totul a fost pregătit, cheile au fost înmânate Surorilor  Fiicele Duhului Sfânt, care urmau să le înlocuiască  pe Surorile FCJ, iar în dimineaţa zilei de 21 septembrie 1929, ele au părăsit Sf. Ana pentru ultima oară.

Mănăstirea a fost cunoscută ulterior cu numele de Ker-Anna (numele breton pentru Ana) şi a devenit acum un centru de îngrijire pentru Surorile Fiicele Duhului Sfânt bolnave sau bătrâne.

Când actual capelă a fost contruită în 1876, studenţi din mai multe internate FCJ au donat ferestrele.

Surorile FCJ le salută pe Surorile Fiicele Duhului Sfânt,
care de optzeci de ani sunt în misiune la Keranna.
Ele au grijă de mormintele FCJ, iar Surorile sunt mereu primite acolo cu ospitalitate.
Ele sunt cele care ne-au oferit frumoasele fotografii ce ilustrează acest articol.

Ad Majorem Dei Gloriam